Treceți la conținutul principal

cap. 2 - Cultura de tablă


Școala serioasă din Țara lu’ pește, adică aia după care rămâneai cu câte ceva după efortul depus pentru absolvire, a fost strivită și nu întâmplător, sub șenilele tractoarelor fabricate prin vecini. Acțiunea s-a petrecut în monumentala încercare de construcție a unei societăți multilateral orientate, acum o grămadă și ceva de ani. Dascălii au fost trimiși printre primii la muncă patriotică prin lagăre de concentrare, că doar și ei trebuie reeducați, adică să știe cum e să lucrezi serios, folosind mâinile, ca să se și vadă că rămâne ceva după tine. Au fost trimiși în lagăre împreună cu ei și cei care se ocupau de chestiunile administrative ale vechii țări, care făceau vasăzică politică, că doar cineva trebuia să administreze închisoarea asta de reeducare. Așa deci, dascălii find concentrați în lagăre pentru reeducare, cei care rămâneau pe dinafara lagărelor nu aveau contact cu ei și au rămas ne-educați, dar s-au apucat totuși să-și întemeieze școli, de la grădinițe la universități și chiar academii. 

Școala a fost deci anexată pe vremuri, partidului comunal, să nu zic comunist că ăla avea cică pretenții dialectice, și mă întreb retoric ce putea răsări după o asemenea cultură agricolă ? Păi ce, ce avem acum, cultura de tablă, susținută aprig de tablagii. Ceva ieftin și unde singurul efect notabil este dat de zgomotul picăturilor de ploaie la atingerea materialului din care sunt făcute gradele, sau zgomotul zarurilor printre pauzele de știri. 

Da, parcă suntem o țară condusă de plutonieri ! Pardon, de foștii plutonieri deveniți generali, odraslele și muierile lor simandicoase. Ăștia după telenovela de iarnă, în care și-au bătut joc de oameni, ba mai rău, au schilodit și omorât la întâmplare, să-și asigure întâietatea, s-au urcat cu bocancii pe pânza albă a democrației în speranța că nu lasă urme. Zâmbesc, după ce deschid geamul limuzinei să poată scuipa pe cei din față, pentru a-și netezi drumul și lasă în stradă iz de manele și putoare de Chanel.

Tablagii de ieri au descoperit totuși că secretul muncii, e chiar munca în secret. Păi ce ia scoateți voi banii și plătiți bine, că dacă e secret ce facem și nu se spune public. A ... că nu vedeți rezultatele muncii ? Păi ce să vedeți, lucrurile secrete au și efecte tot secrete, că doar sunt legate nu !? Și apoi mai este și hazardul care are un cuvânt greu de spus nu-i așa ? Păi așa o fi, spunem noi, dar ce e cu zgomotul ala, cumva plouă ?

Dar foarte interesant și cei mai de jos pe scara socială cei care nu aveau epoleți, sunt chipurile funcționari cu diferite funcțiuni mai mult sau mai puțin superioare. Aceștia au adoptat tablele, , jocul de table, de altfel un jos respectabil. Ei fac așa: cumpără un bidon de băutură cu aromă de bere că e mai ieftin și nu pot mai mult, iar după ce se strigă pe nevastă, iar asta scuipă după ei, pleacă cu jocul de table sub braț în spatele blocului. Aici se așează pe o bancă alături de alți amici la fel de proaspăt scuipați și se apucă de aruncat zaruri, pentru a stabili secvența de mișcare a pieselor pe tablă. Deci tablele de pe epoleți sau jocul de table, ia una dublă !

Acum, educația asta este un altceva este o altfel de cultură decât cea agricolă, deși ambele culturi se ocupă cu creșterea a ceva. Prima fixează limite în zburdălnicia neuronului, crescând neuroni mai tineri, care vor permite mai apoi funcționarea și a celelalte culturi, funcționarea societății.

Semnificația termenului de "cultură" a fost contestată, mai ales în cadrul antropologiei și prima definiție a venit prin 1871 (Edward Tylor), care afirmă că aceasta este "acel întreg complex care include cunoaștere, credință, artă, lege, morală, obiceiul și orice alte capabilități și obiceiurile dobândite de om ca membru al societății”. Majoritatea definițiilor caracterizează cultura ca fiind ceva care este împărtășit în mod larg de membrii unui grup social în virtutea apartenenței la acel grup, dar pe noi ne-ar interesa mai mult decât atât și anume motivul pentru care este ea împărtășită și în ce anume constă acel ceva partajat între membrii unei comunități. 

Cultura nu ține de acum, ci de ce vrea omul cult să fie în viitor și mai ales de cum poate el să condiționeze acest viitor. Adică el având în spate o educație, încearcă a așeza viitorul după cum trebuie să fie pentru el, iar modelul în a face asta nu e predefinit, ci numai are un soi de model, de matriță pentru a face asta. Cultura asta ține de o atitudine pe care o iei față de ceva, de acțiunea sau inacțiunea pe care o întreprinzi la un moment dat. Ea este cea mai bună modalitate în a face ceva, așa cum este ea transmisă de comunitate, relativ bună și acest relativ este legat de grupul care partajează elementul cultural. Cultura asta pare a avea baza în experiența păstrată în comunitate asupra unui fapt. Ea nu ține de marea revelație a noii lumi și resetarea calendarului, ci de a păstra această lume în bune condițiuni. 

Dacă întrebi un intelectoid din Țara lu' pește, de el poate ceva, orice, și mai ales ceea ce el face acum, sau mă rog ce scrie în fișa postului său, se va încrunta și cu o față mimând seriozitate maximă va spune că poate negreșit. Dacă spui apoi că acel ceva de fapt nu e bun și i-ai întins o capcană atunci cât l-ai întrebat, el va spune că asta e o opțiune și că poate fi și altfel, dar mai ales nu se va contrazice cu tine pe chestii intelectuale că doar astea sunt sortite schimbării și toate la urma urmei sunt păreri despre ceva. 

În țara asta orice se poate întâmpla, dar în concret nimic serios nu se întâmplă. Lipsește entitatea care arhivează acel ”ce e mai bun” de făcut, lipsește critica comunității pentru a permite evidențierea acelui ”ce e mai bun”. Astea de parcă toți zeii, ca imaginari păstrători ai valorilor, au plecat de mult de pe aici. Dacă zeii părăsesc un loc, acesta este al nimănui și al tuturor celor care se află pe el. Nimeni nu mai este bun și deci toți sunt răi. Trebuie cu orice preț, deschisă a doua oară cutia Pandorei pentru a da drumul speranței.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

cap. 1 - Forme fără fund

”...forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimicește un mijloc puternic de cultură.”  “În aparență, după statistica formelor dinafară, românii posed astăzi aproape întreaga civilizare occidentală. Avem politică și știință, avem jurnale și academii, avem școli și literatură, avem muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o constituțiune. Dar în realitate toate aceste sunt producțiuni moarte, pretenții fără fundament, stafii fără trup, iluzii fără adevăr, și astfel cultura claselor mai înalte ale românilor este nulă și fără valoare, și abisul ce ne desparte de poporul de jos devine din zi în zi mai adânc.” – Titu Maiorescu, “În contra direcției de astăzi în cultura română”. Citește aici și recitește de mai multe ori, iar după ce crezi că ai terminat ia-o de la capăt: (https://ro.wikisource.org/wiki/%C3%8En_contra_direc%C8%9Biei_de_ast%C4%83zi_%C3%AEn_cultura_rom%C3%A2n%C4%83 )
Notă preliminară: Am făcut comparația de mai sus …

Cap. 13 - Equalitarian power plant

Deși poate va apărea o exagerare, totuși ceea ce eu vor arăta în cele ce urmează, cum că puterea ce face să meargă lucrurile în Țara lu’ pește are la bază un soi de energie electrică, pare a fi fără cusur.
Tehnic, pentru generarea de energie electrică, este folosit un generator, care este un dispozitiv ce convertește energia mecanică în energie electrică pentru a fi utilizat într-un circuit extern. Sursele de energie mecanică includ turbinele cu abur, turbinele cu gaz, turbinele cu apă, motoare cu combustie internă și chiar banalele manivele de mână și aici insistăm mai cu seamă asupra unor dispozitive acționate manual. Generatoarele oferă așadar puterea pentru rețelele electrice. Conversia inversă a energiei electrice în energie mecanică se face printr-un motor electric, iar motoarele și generatoarele au multe asemănări. Curentul electric este folosit pentru a pune în funcțiune toate echipamentele ce funcționează cu acest gen de energie. 
În societatea egalitariană se folosește un a…

Prolegomene sau băgare de samă

Când ajungi pe site-ul ăsta, carte, bilețele, sau în oricare altă formă va ajunge la tine acest text, sau este o întâmplare, sau chiar te afli într-o stare de cumplită plictiseală și ai auzit de undeva de chestia de pe aici; atunci să ai în vedere următoarele, înainte de a parcurge chiar și primul rând, anume:

Asupra Peștelui ca animal acvatic, ținând cont în special de forma sa:
deși titlul sună așa, adică: ”Țara lu’ pește” aceasta nu are nici o legătură, dar absolut nici o legătură cu conturul întâmplător pe hartă al vreunui stat, grupări de state, continente, state sau organizații paralele, sau altele asemenea. titlul nu are nici o legătură în special cu un anume stat, preaslăvită organizare socială statică și nemișcată în care cei de sus, Înalții Funcționari trasează limitele în funcție de care sunt permise acțiunile supușilor sau mai bine zis ale consumatorilor.  Asupra Peștelui ca animal acvatic, făcând abstracție de forma sa:
da, avem aici două expresii antagonice care includ…